Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Plaza Centers, aflat în proces de restructurare a afacerilor, și-a anunțat acționarii că a vândut două terenuri în România, la Timișoara și Constanța, pentru o sumă cumulată de 8,5 milioane euro, și că a obținut PUZ-ul pentru transformarea Casei Radio, aflată în stare de degradare din 1990, într-un complex comercial, care să includă spații de birouri și un hotel, surse apropiate declarând însă pentru Profit.ro că israelienii iau în calcul vânzarea acestui proiect.
Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Plaza Centers, aflat în proces de restructurare a afacerilor, a semnat un precontract de închiriere cu Auchan pentru un hypermarket ancoră în cadrul mallului Timișoara Plaza. Începerea construcției centrului comercial este preconizată pentru acest an, iar deschiderea în 2018.